Mai multe state UE, printre care Franța și Italia, vizate de proceduri privind deficitul /ROMÂNIA nu a remediat problemele

Mai multe state UE, printre care Franța și Italia, vizate de proceduri privind deficitul /ROMÂNIA nu a remediat problemele
Publicat: 26/07/2024, 20:00

Uniunea Europeană a inițiat, vineri, proceduri pentru corectarea deficitelor bugetare excesive în șapte state membre, printre care Franța și Italia, și a stabilit că România nu a aplicat măsurile corespunzătoare pentru remedierea problemelor.

”Consiliul UE a adoptat astăzi decizii prin care constată existența deficitelor excesive în Belgia, Franța, Italia, Ungaria, Malta, Polonia și Slovacia. În plus, Consiliul UE a stabilit că România, vizată de o procedură privind deficitul excesiv din 2020, nu a aplicat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului, astfel că procedura rămâne deschisă”, anunță Consiliul Uniunii Europene.

Procedura deficitului excesiv are rolul de a asigura că toate statele membre UE revin la obiectivele bugetare și mențin disciplina financiară, evitând excesele. Obiectul general este menținerea unui nivel redus al datoriei guvernamentale și revenirea la niveluri sustenabile de îndatorare.

Potrivit reglementărilor, deficitul bugetar nu trebuie să depășească 3% din PIB, iar datoria suverană nu trebuie să depășească 60% din PIB.

România este pe locul trei la deficit excesiv în UE

În 2023, opt state UE au depășit cotele deficitului bugetar. Italia a avut un deficit guvernamental de 7,4%, Ungaria de 6,7%, iar România de 6,6%.

Deficitul bugetar al Franței a fost de 5,5% anul trecut, al Poloniei de 5,1%, iar al Maltei de 4,9%, în timp ce Slovacia a avut un deficit de 4,9%, iar Belgia de 4,4%.

Comisia Europeană a stabilit în iunie că România nu a acționat eficient pentru corectarea deficitului bugetar și a propus proceduri inclusiv împotriva altor țări, printre care se numără Franța, Italia și Polonia. Evaluările Comisiei Europene au fost aprobate vineri de Consiliul UE.

Paolo Gentiloni, comisarul Economiei, a îndemnat în iunie statele membre UE să adopte ”politici fiscale prudente”, în conformitate cu noile reglementări de guvernare financiară.

Foto: Profimedia

Citește și:

Scholz vrea intensificarea acțiunilor de combatere a IMIGRAȚIEI și anunță controale în interiorul Schengen

Finlanda a depistat o NAVĂ rusă în apele sale teritoriale, pe fondul tensiunilor extreme dintre NATO și Moscova

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Accidentul în care a murit afaceristul român din Baia Mare, implicat în campania lui Trump,...
Ce au făcut Bianca și Robert după circul și eliminarea de la Insula! Adevărată telenovelă...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Scenariu HALUCINANT: Andrei Versace, ucis din cauza unui politician?! Fratele lui face dezvăluiri bizare: „Sunt...
Anca Țurcașiu, ipostază senzuală la plajă! Are 53 de ani, dar i-a fascinat pe toți...
Revin temperaturile sufocante, de aproape 40°C. Cod galben de caniculă până luni, în mai multe...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Viktor Orban a anunțat din România. Ungurii, obligați să recunoască: România e cea mai importantă
„Profeția” fostul președinte Gerald Ford despre prima femeie în fruntea Americii
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Ce este starea de flux și cum o putem obține?